Ce reprezinta sigmatismul?

Sigmatismul este tulburarea in pronuntia lui “s”, “z”, “ţ”, “ş”, “j”, “ĉ”, “ĝ”, datorata locului gresit de articulare; iar inlocuirea lor cu alte sunete j cu z, ş cu s se numeste parasigmatism. Simptomele caracteristice sigmatismului sunt: inlocuirile, distorsiunile si mai rar, datorita dificultatilor de coarticulare cu alte consoane, omisiunile de sunete in cuvinte. Cauzele sigmatismului Formele variate de stigmatism, ce se intalnesc in practica logopedica, sunt produse de un intreg complex de factori cauzali, care de cele mai multe ori nu actioneaza in mod izolat, ci intr-o anumita interdependenta. o Froschels considera functionarea gresita a limbii, datorita slabirii muschilor retractori, ca o cauza directa si principala a sigmatismului. o Luchsinger si Arnold constata ca anomaliile de pozitie a dintilor si ale maxilarelor predispun la sigmatisme, dar ca nu sunt singura lor cauza. o In literatura de specialitate se mentioneaza printre cauzele sigmatismului si personalitatea infantila. Inainte de a se maturiza vorbirea, copilul inlocuieste pe “s” cu un ţ, ceea ce constituie un fenomen normal. Substituirea sa in vorbirea unui adult poate constitui un indiciu de infantilism. Formele sigmatismului Sigmatismul se imparte dupa forma sa in 2 categorii distincte: • sigmatismul oral, determinat de o pozitie defectuoasa a limbii si • sigmatismul nazal, determinat de pozitia incorecta a valului palatin. Sigmatismul oral se prezinta sub mai multe forme: 1. Sigmatismul interdental: care reprezinta pelticia propriu-zisa, rezulta din pronuntarea suntelor siflante cu limba intre dinti. La aceasta pronuntare interdentala apare o lipsa de contact a maxilarelor. Maxilarul inferior este de cele mai multe ori coborat si limba atarna intre dinti. In locul sunetelui puternic siflant se obtine, intre limba si incisivii inferiori un sunet slab, asemanator cu sunetul ţ. La copiii mici aceasta forma de sigmatism este foarte frecventa. Dupa cresterea dintilor sigmatismul interdental dispare, in majoritatea cazurilor de la sine. 2. Sigmatismul adental: rezulta din sprijinirea varfului limbii pe dinti, impiedincand iesirea libera a aerului la pronuntia siflantelor prin spatiul interdental. Copilul nu poate realiza jgheabul de scurgere concentrata a aerului si acesta trece sub forma de evantai, necondensat peste partea anterioara a limbii. Regiunea prin care aerul se indreapta se largeste considerabil, atenuandu-se sonoritatea sunetelor siflante. Sigmatismul adental poate sa apara si la cei cu maxilare normale, dar este mai frecvent la cei cu prognatism. Adeseori este provocat de o hipoacuzie, incat poate fi utilizat si ca indice de diagnostic al acesteia. Limba hipertonica, pin lovirea si presarea dintilor la articulatia siflantelor, constituie o cauza frecventa a pronuntiei adentale. 3. Sigmatismul lateral: reprezinta cea mai evidenta forma de denaturare a siflantelor. Curentul de aer expirator se departeaza in timpul pronuntiei de la linia de mijloc, spre dreapta (sigmatism lateral dexter), spre stanga (sigmatism lateral sinister), sau bilateral, ca si la sunetul “l” (sigmatism bilateral). Sigmatismul lateral este determinat adeseori de pareze unilaterale ale nivelului hipoglos, ce provoaca lateralizarea miscarilor limbii in pronuntie. Partea cea mai mare a limbii se abate intr-o parte sau alta. Cealalta parte a limbii si varful ei se ridica si acopera partea opusa a cavitatii bucale, incat aerul iese in cursul pronuntiei lateral, unde sunetul apare denaturant, sisiit, sorbit. 4. Sigmatismul strident: consta dintr-o articulare prea puternica, prea sonora, a siflantelor. Rezonanta lor stridenta, fluierata, dauneaza mai ales vorbirii la microfon. Rezonanta stridenta a siflantelor rezulta din adancirea exagerata a jgheabului median al limbii. Printre cauzele acestei tulburari se mentioneaza limba hiperkinetica si deficiente de auz ale urechii interne. 5. Sigmatismul palatal: rezulta din retragerea varfului limbii mai inapoi de la locul de articulatie normala, spre bolta palatina. Prin frictiunea aerului intre varful limbii si incisivii superiori se formeaza un zgomot fricativ, suierator. Prognatismul, prin dificultatile de apropiere a varfului limbii la incisivii inferiori si hipoacuzia constituie cauzele cela mai frecvente ale sigmatismului palatal. 6. Sigmatismul labio-dental: se caracterizeaza printr-o sonoritate defectuoasa, intermediara intre cea a sunetelor labio-dentale “f” si “v” si a siflantelor “s” si “z”, formata din frecarea intre cea a sunetelor si buza inferioara, alungita peste dintii de jos. In practica logopedica aceasta forma de sigmatism se intalneste mai rar. 7. Sigmatismul labial: la care curentul de aer nu intalneste dintii ca la sigmatismul labio-dental, ci se strecoara printre buzele proeminente, obtinandu-se un fel de “f” sau “s” in loc de “s”. Miscarile limbii sunt hipokinetice. Pronuntia labiala se corecteaza prin exercitii de dezvoltare a motricitatii buzelor. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se intinde in fata gurii, ilustrand intinderea buzelor, la pronuntia sunetului “s” si “z”, ca la zambet. Sigmatismul labial apare uneori la cei cu prognatism accentuat: aerul la pronuntia siflantelor, nefiind oprit de catre incisivii inferiori, trece deasupra buzei. 8. Sigmatismul de sonorizare: se caracterizeaza prin desonorizarea consoanelor sonore, mai frecvent de catre copiii cu tulburari spastice. Sonorizarea unor consoane surde apare mult mai rar, fiind caracteristica unor copii cu deficiente de auz, care au tendinta de a-si auzi vocea in timpul pronuntiei. Sigmatismul nazal prezinta 2 forme distincte: 1. Sigmatismul nazal determinat de functia anormala a palatului moale, celelalte componente ale aparatului fonoarticulator fiind normale. In locul sunetelor siflante apare un sunet nazal ce se termina cu un “ng”. Pronuntarea sunetelor siflante este denaturata ca urmare a inexactitatii inchiderii orificiului faringo-nazal. Denaturarea este totala, cand aerul se scurge numai pe nas (sigmatismul nazal partial). Sigmatismul nazal total este cauzat de despicaturi palatine, de un palat moale prea scurt, sau cu o mobilitate redusa, obisnuit postoperatorie. La sigmatismul partial prin astuparea nasului dispare rezonanta nazala a sunetului. 2. Sigmatismul laringal: consta dintr-un sunet gutural ce se realizeaza in locul sunetelor siflante. Acest sunet apare obisnuit intre coardele vocale la cei cu despicaturi palatine. Psiholog, logoped, psihoterapeut Simona Hint tel:0740054037

Logoped Oradea - Simona Hint: Ce este dislexia?

Logoped Oradea - Simona Hint: Ce este dislexia?: Copilul rămâne corijent!”, „Nu vrea să citească”, „Nu e prost şi ştie toate literele, dar e leneş şi răsfăţat.”Auzim părinţi şi chiar ca...

Ce este dislexia?

Copilul rămâne corijent!”, „Nu vrea să citească”, „Nu e prost şi ştie toate literele, dar e leneş şi răsfăţat.”Auzim părinţi şi chiar cadre didactice, care spun aceste lucruri şi care, prin această atitudine, pun o mare presiune asupra copilului, accentuând dificultăţile acestuia. Copilul dislexic nu reuşeşte să citească fără dificultate, deşi depune eforturi în acest sens, atât el, cât şi cei care se ocupă de educaţia lui. Totuşi nu reuşeşte! Când apar asemenea probleme, deşi copilul este normal dezvoltat din punct de vedere intelectual, senzorial (auz, văz) şi motor, vorbim despre dislexie. Dificultăţile pot fi mai mult sau mai puţin accentuate. Copilul poate recunoaşte literele, dar nu reuşeşte să citească silabe; poate citi pe silabe, dar nu citeşte cuvântul cursiv; poate citi cuvinte, dar nu le sesizează înţelesul; inversează literele sau silabele cuvântului (citind în loc de carte, caret, în loc de maşină, manişă); citeşte începutul cuvântului şi „ghiceşte” restul cuvântului, citeşte un text, cu poticneli şi omiţând cuvinte sau sărind peste rânduri; citeşte fraza dar nu reuşeşte ca apoi să o reproducă. Dislexia este o tulburare a limbajului citit, care se manifestă prin dificultatea copilului de a învăţa citirea, în contextul unei dezvoltări normale din punct de vedere intelectual, senzorial şi motor. Aceste dificultăţi sunt asociate cu dificultăţi de însuşire a scrierii (scris dezordonat, fără respectarea spaţiului paginii, grafeme inegale ca formă şi/sau mărime, omisiuni, adăugiri, inversiuni). Aceste tulburări ale limbajului citit-scris ( dislexia şi disgrafia) au implicaţii majore în plan psihic şi al integrării sociale. Copilul nu face faţă cerinţelor şcolare şi ca urmare a nenumăratelor eşecuri se descurajează, apare negativismul, dezinteresul pentru activitatea şcolară, izolarea, copilul resimţind o serie de conflicte interioare şi având frecvent manifestări agresive. De aceea, copilul dislexic, are nevoie de ajutor special pentru a depăşi obstacolele în învăţarea citit-scrisului şi odată ameliorată dislexo-disgrafia, problemele din plan comportamental se reduc.Corectarea acestei tulburări de limbaj presupune o colaborare strânsă între părinţi, cadre didactice şi specialiştii/logopezi. Copilul va fi permanent încurajat şi activitatea va fi organizată în aşa fel încât să-l stimuleze, să-i producă plăcere şi satisfacţie, chiar dacă iniţial, progresul poate fi lent. Se vor desfăşura exerciţii pentru dezvoltarea orientării în spaţiu, învăţarea corectă a noţiunilor spaţiale, dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de formă, mărime şi culoare, consolidarea schemei corporale. De asemenea, copilul va fi ajutat şi învăţat să realizeze o analiză şi sinteză a elementelor grafo-lexice (combinări şi recombinări de cuburi/bileţele inscripţionate cu litere, ex.: R-A-C, C-R-A, A-R-C, C-A-R; S-A-T, S-A-C, S-A-R, S-A-Ş,etc.; combinări, recombinări de silabe; scriere colorată/colorarea literelor care se confundă ex. P-B, C-G, F-V, etc); copilul va fi ajutat să-şi conştientizeze greşelile şi să se corecteze singur, va fi ajutat să analizeze şi să înţeleagă sensul celor citite. Evident, fiecare copil dislexic are particularităţile sale şi metodele terapeutice vor fi adaptate acestor particularităţi. De asemenea, este important de precizat că terapia preventivă şi intervenţia timpurie ar trebui să preocupe părinţii ai căror copii manifestă, chiar şi mici tulburări în planul limbajului verbal, capacităţii de concentrare a atenţiei, memoriei auditive şi vizuale, orientării spaţio-temporale, toate acestea putând avea influenţă negativă asupra învăţării scris-cititului. Evaluarea copilului de către un specialist şi terapia specifică, încă din preşcolaritate, pot contribui la evitarea eşecurile şcolare şi instalarea unor trăsături negative de caracter. Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să-i ofere copilului modele pozitive, să-i transmită plăcerea şi să-i dezvolte curiozitatea pentru lectură şi scriere (cărţi cu poveşti, citirea afişelor, jocuri de cuvinte, rebusuri pentru copii). Psiholog, logoped psihoterapeut Simona Hint tel: 0740054037 Oradea

Disartria

Disartria este o tulburare motorie de limbaj caracterizata printr-o slabire a muschilor gurii, fetei si ai sistemului respirator in urma unui accident vascular cerebral sau a altei leziuni ale creierului. Tipul cat si severitatea disartriei depind de locul in care sistemul nervos a fost afectat.

Ca si cauze ale disartriei includ: accidentul vascular cerebral, leziuni ale capului, paralizia cerebrala si distrofia musculara. Atat copiii cat si adultii pot fi diagnosticati cu disartrie.

Semne si simptome

O persoana diagnosticata cu disartrie poate prezenta urmatoarele simptome, in functie de gravitatea si locul in care s-a produs lezarea sistemului nervos:

Limbaj nearticulat

• Tulburari ale volumului vocii (soptitul)
• Incetinirea vorbirii
• Accelerarea vorbirii
• Miscari limitate ale limbii, buzelor si maxilarului
• Intonatie anormala
• Schimbari in calitatea vocii (vorbire „nazala” sau „infundata”)
• Raguseala
• Salivare excesiva
• Dificultati in mestecare si inghitire

Diagnostic

Specialistul poate evalua o persoana cu dificultati de vorbire si poate determina natura cat si severitatea problemei. Acesta va evalua miscarile buzelor, limbii si fetei, cat si respiratia, calitatea vocii etc.

Tratament

Acesta depinde de cauza, tipul si severitatea simptomelor. Specialistul va lucra pentru a imbunatati abilitatile de comunicare.

Tratamentul se poate axa pe:

• Incetinirea ritmului vorbirii.
• Exercitii de respiratie.
• Intarirea muschilor cu rol in vorbire.
• Cresterea miscarii gurii, limbii si buzelor.
• Exerctitii de articulatie pentru a creste claritatea vorbirii.
• In cazurile severe, se poate invata folosirea mijloacelor de comunicare.

Sfaturi pentru persoanele cu disartrie:

Incercati sa deschideti conversatia folosind un singur cuvant sau o propozitie scurta inainte de a incepe propozitii si fraze complexe.

• Verificati cu cei din jur pentru a va asigura ca va inteleg.
• Vorbiti rar si cu un volum ridicat al vocii; faceti pauze frecvent in timpul vorbirii.
• Incercati sa limitati conversatiile atunci cand sunteti obositi.
• Incercati sa folositi si alte metode pentru intarirea comunicarii, gesturi de exemplu.

Sfaturi pentru ascultator:

· Reduceti factorii ce v-ar putea distrage cat si zgomotul de fond.

• Cresteti nivelul de atentie atunci cand comunicati cu persoana cu disartrie.
• Priviti persoana in timp ce aceasta vorbeste.
• Informati interlocutorul atunci cand aveti dificultati in a intelege ceea ce spun.

Logoped Simona Hint, Oradea tel:0740054037

HIPOACUZIA

Hipoacuzia reprezinta incapacitatea partială sau totală de a auzi.

O persoană “hipoacuzica” are pierdere de auz. Dar în spatele acestei pierderi de auz exprimat în decibeli se află o serie întreagă de probleme: alegerea limbii, modul de comunicare, auto-perceptia si identitatea.

Pierderea auzului si surditatea sunt legate de volumul de sunet pe care o persoană il poate percepe, si, de asemenea, pe teren (sau frecventa) de sunet.

Unii oameni au anumite dificultăti de auz, cum ar fi dificultati in perceperea sunetelor înalte sau grave, care se pot traduce într-o dificultate de a auzi voci ascutite sau terne si au implicatii pentru predarea si învătare situatiilor. Acest lucru nu este ceva ce poate fi corectat sau restaurat cu ajutorul unui aparat auditiv. Protezele auditive pot creste volumul de sunet, dar nu pot compensa pierderea de frecventă.

Exista mai multe cauze ale hipoacuziei. Unii oameni se nasc surzi din cauza unei afectiuni ereditara, sau au avut probleme congenitale, cum ar fi cele asociate cu rubeola. Altii pot devenii surzi ca urmare a prejudiciului, boli sau expunerea la zgomot excesiv.

Pierderea partiala sau totală a auzului, corelată cu momentul vietii în care s-a dezvoltat, are adesea un impact asupra stilului de comunicare a unei persoane. Persoanele afectate folosesc o varietate de metode de comunicare, inclusiv limbajul semnelor, şi de multe ori, mai multe forme simultan.

Experientele unui copil hipoacuzic depind foarte mult de gravitatea afecţiunii, de preferintele lor în comunicare, de experienta lor anterioară si de relatia lor cu mediul şi cu societatea. Chiar si într-o şcoală care se străduieşte să ofere un mediu prietenos si de a răspunde la nevoile elevilor săi hipoacuzici, există încă posibilitatea să existe probleme legate de comunicare.

Este important să ne amintim că elevii hipoacuzicii sunt întotdeauna cea mai bună sursă de informare în acest domeniu, si de a asculta în mod corespunzător la observatiile si preocupările lor. Multi copii hipoacuzicii au experiente pozitive de studiu în învătământul superior si incluziunea socială.

Cu toate acestea, într-un mediu in care se tine cont mai putin sau deloc de astfel de afecţiuni, o persoană hipoacuzica se poate simti izolată, confuză si frustrată. Se poate ca informaţiile transmise de un hipoacuzic să fie gresit întelese sau pierdute – acest lucru este valabil pentru sunete atât verbale cat si non-verbale. Încercarea de a percepe sunetele sau cititul pe buze pot constitui o provocare si pot deveni obositoare la un moment dat. Logoped Simona Hint tel:0740054037, Oradea

Tulburarile de vorbire la copil – Dislalia

Dislalia este tulburarea de pronuntie ( de articulare ) provocata de afectiuni organice sau functionale ale organelor periferice ale vorbirii si care consta in imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete ( combinatii de sunete ). La copilul antepreşcolar, este de natură fiziologică, ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticulator şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. Sunetele nu sunt toate la fel de afectate. Cele mai frecvent afecate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copiilor: vibranta r, africantele c,g,t şi siflantele s, z, şuerătoarele s, j, consoanele b, d, t, m, n, dintre vocale a, e, u. Frecvenţa dislaliei: Datele din literatura de specialitate cu privire la frecvenţa dislaliilor diferă de la autor la autor, nu numai de specificul limbii, dar şi în funcţie de exigenţa celui care diagnostichează. Astfel, Sheridan este de părere că la vârsta de 5 ani dislaliile sunt în proporţie de 26% la fete şi 34% la băieţi, iar la opt ani 15% la fete şi 16% la băieţi. Cauze specifice: •imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară. •metode nefavorabile de educaţie, care nu duc la stimularea vorbirii. •încurajarea copilului preşcolar pentru pronunţia peltică pentru amuzament. •implantarea defectuoasă a dinţilor. •diferite anomalii ale aparatului bucal. •deficienţe cerebrale. •insuficienţa dezvoltării psihice. •hipoacuzie. •slaba dezvoltare a auzului fonematic. •progenia şi pragmatismul. CLASIFICAREA DISLALIILOR Din punct de vedere simptomatologic: •dislalie simplă (monomorfă) – tulburările se manifestă sub o formă uşoară, la nivelul unor sunete izolate sau la familia unor sunete (siflante, şuerătoare) şi la acele sunete care se pronunţă mai târziu în ontogeneză, presupunând o coordonare fină a aparatului fonoarticulator. •dislalie polimorfă – când tulburările se extind asupra majorităţii sunetelor. Vorbirea devine mai greu accesibilă pentru interlocutor, iar în exprimarea gândurilor dislalicului întâmpină dificultăţi. În formele mai grave, se extind asupra înţelegerii vorbirii. •dislalie fenerală (totală) când tulburările se extind asupra majorităţii sunetelor. Sunt afectate toate sunetele. După criteriul etiologic •dislalie mecanică (disglosie) – malformaţii ale organelor periferice ale vorbirii. •dislalie functionala motorie – apare în urma dificultăţilor motorii ale organelor fonoarticulatoare. La copiii neîndemânatici, cu întârzieri în dezvoltarea motorie. •dislalie functionala senzorială – pe baza unor deficienţe la nivelul mecanismelor senzitive (auzul fonematic sau insuficienţe ale analizei şi sintezei). După criteriul timpului de apariţie: •dislalie congenitală. •dislalie dobândită. După raportul dominanţei dislaliei în raport cu alte tulburări •dislalie primară. •dislalie secundară. Din punct de vedere al fonemului afectat, primesc denumirea din limba greacă a fonemului afectat + sufixul ism în cazul omisiunilor, în cazul înlocuirilor se adaugă şi prefixul para: •b – betacism – parabetacism. •c – capacism –paracapacism. •d – deltacism – paradeltacism. •g – gamacism – paragamacism. •n – nutacism – paranutacism. •m – mutacism – paramultacism. •s – sigmatism – parasigmatism . •h – hamacism – parahamacism. •t – tetacism – paratetacism. Cele mai frecvente dislalii sunt sigmatismul şi parasigmatismul – pentru grupa şuierătoarelor şi siflantelor. Pentru evaluari logopedice ne puteti contacta. Psiholog-logoped Simona Hint tel : 0740054037 Oradea