Tulburarile de vorbire la copil – Dislalia

Dislalia este tulburarea de pronuntie ( de articulare ) provocata de afectiuni organice sau functionale ale organelor periferice ale vorbirii si care consta in imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete ( combinatii de sunete ). La copilul antepreşcolar, este de natură fiziologică, ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticulator şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. Sunetele nu sunt toate la fel de afectate. Cele mai frecvent afecate sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copiilor: vibranta r, africantele c,g,t şi siflantele s, z, şuerătoarele s, j, consoanele b, d, t, m, n, dintre vocale a, e, u. Frecvenţa dislaliei: Datele din literatura de specialitate cu privire la frecvenţa dislaliilor diferă de la autor la autor, nu numai de specificul limbii, dar şi în funcţie de exigenţa celui care diagnostichează. Astfel, Sheridan este de părere că la vârsta de 5 ani dislaliile sunt în proporţie de 26% la fete şi 34% la băieţi, iar la opt ani 15% la fete şi 16% la băieţi. Cauze specifice: •imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară. •metode nefavorabile de educaţie, care nu duc la stimularea vorbirii. •încurajarea copilului preşcolar pentru pronunţia peltică pentru amuzament. •implantarea defectuoasă a dinţilor. •diferite anomalii ale aparatului bucal. •deficienţe cerebrale. •insuficienţa dezvoltării psihice. •hipoacuzie. •slaba dezvoltare a auzului fonematic. •progenia şi pragmatismul. CLASIFICAREA DISLALIILOR Din punct de vedere simptomatologic: •dislalie simplă (monomorfă) – tulburările se manifestă sub o formă uşoară, la nivelul unor sunete izolate sau la familia unor sunete (siflante, şuerătoare) şi la acele sunete care se pronunţă mai târziu în ontogeneză, presupunând o coordonare fină a aparatului fonoarticulator. •dislalie polimorfă – când tulburările se extind asupra majorităţii sunetelor. Vorbirea devine mai greu accesibilă pentru interlocutor, iar în exprimarea gândurilor dislalicului întâmpină dificultăţi. În formele mai grave, se extind asupra înţelegerii vorbirii. •dislalie fenerală (totală) când tulburările se extind asupra majorităţii sunetelor. Sunt afectate toate sunetele. După criteriul etiologic •dislalie mecanică (disglosie) – malformaţii ale organelor periferice ale vorbirii. •dislalie functionala motorie – apare în urma dificultăţilor motorii ale organelor fonoarticulatoare. La copiii neîndemânatici, cu întârzieri în dezvoltarea motorie. •dislalie functionala senzorială – pe baza unor deficienţe la nivelul mecanismelor senzitive (auzul fonematic sau insuficienţe ale analizei şi sintezei). După criteriul timpului de apariţie: •dislalie congenitală. •dislalie dobândită. După raportul dominanţei dislaliei în raport cu alte tulburări •dislalie primară. •dislalie secundară. Din punct de vedere al fonemului afectat, primesc denumirea din limba greacă a fonemului afectat + sufixul ism în cazul omisiunilor, în cazul înlocuirilor se adaugă şi prefixul para: •b – betacism – parabetacism. •c – capacism –paracapacism. •d – deltacism – paradeltacism. •g – gamacism – paragamacism. •n – nutacism – paranutacism. •m – mutacism – paramultacism. •s – sigmatism – parasigmatism . •h – hamacism – parahamacism. •t – tetacism – paratetacism. Cele mai frecvente dislalii sunt sigmatismul şi parasigmatismul – pentru grupa şuierătoarelor şi siflantelor. Pentru evaluari logopedice ne puteti contacta. Psiholog-logoped Simona Hint tel : 0740054037 Oradea