Ce este dislexia?

Copilul rămâne corijent!”, „Nu vrea să citească”, „Nu e prost şi ştie toate literele, dar e leneş şi răsfăţat.”Auzim părinţi şi chiar cadre didactice, care spun aceste lucruri şi care, prin această atitudine, pun o mare presiune asupra copilului, accentuând dificultăţile acestuia. Copilul dislexic nu reuşeşte să citească fără dificultate, deşi depune eforturi în acest sens, atât el, cât şi cei care se ocupă de educaţia lui. Totuşi nu reuşeşte! Când apar asemenea probleme, deşi copilul este normal dezvoltat din punct de vedere intelectual, senzorial (auz, văz) şi motor, vorbim despre dislexie. Dificultăţile pot fi mai mult sau mai puţin accentuate. Copilul poate recunoaşte literele, dar nu reuşeşte să citească silabe; poate citi pe silabe, dar nu citeşte cuvântul cursiv; poate citi cuvinte, dar nu le sesizează înţelesul; inversează literele sau silabele cuvântului (citind în loc de carte, caret, în loc de maşină, manişă); citeşte începutul cuvântului şi „ghiceşte” restul cuvântului, citeşte un text, cu poticneli şi omiţând cuvinte sau sărind peste rânduri; citeşte fraza dar nu reuşeşte ca apoi să o reproducă. Dislexia este o tulburare a limbajului citit, care se manifestă prin dificultatea copilului de a învăţa citirea, în contextul unei dezvoltări normale din punct de vedere intelectual, senzorial şi motor. Aceste dificultăţi sunt asociate cu dificultăţi de însuşire a scrierii (scris dezordonat, fără respectarea spaţiului paginii, grafeme inegale ca formă şi/sau mărime, omisiuni, adăugiri, inversiuni). Aceste tulburări ale limbajului citit-scris ( dislexia şi disgrafia) au implicaţii majore în plan psihic şi al integrării sociale. Copilul nu face faţă cerinţelor şcolare şi ca urmare a nenumăratelor eşecuri se descurajează, apare negativismul, dezinteresul pentru activitatea şcolară, izolarea, copilul resimţind o serie de conflicte interioare şi având frecvent manifestări agresive. De aceea, copilul dislexic, are nevoie de ajutor special pentru a depăşi obstacolele în învăţarea citit-scrisului şi odată ameliorată dislexo-disgrafia, problemele din plan comportamental se reduc.Corectarea acestei tulburări de limbaj presupune o colaborare strânsă între părinţi, cadre didactice şi specialiştii/logopezi. Copilul va fi permanent încurajat şi activitatea va fi organizată în aşa fel încât să-l stimuleze, să-i producă plăcere şi satisfacţie, chiar dacă iniţial, progresul poate fi lent. Se vor desfăşura exerciţii pentru dezvoltarea orientării în spaţiu, învăţarea corectă a noţiunilor spaţiale, dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de formă, mărime şi culoare, consolidarea schemei corporale. De asemenea, copilul va fi ajutat şi învăţat să realizeze o analiză şi sinteză a elementelor grafo-lexice (combinări şi recombinări de cuburi/bileţele inscripţionate cu litere, ex.: R-A-C, C-R-A, A-R-C, C-A-R; S-A-T, S-A-C, S-A-R, S-A-Ş,etc.; combinări, recombinări de silabe; scriere colorată/colorarea literelor care se confundă ex. P-B, C-G, F-V, etc); copilul va fi ajutat să-şi conştientizeze greşelile şi să se corecteze singur, va fi ajutat să analizeze şi să înţeleagă sensul celor citite. Evident, fiecare copil dislexic are particularităţile sale şi metodele terapeutice vor fi adaptate acestor particularităţi. De asemenea, este important de precizat că terapia preventivă şi intervenţia timpurie ar trebui să preocupe părinţii ai căror copii manifestă, chiar şi mici tulburări în planul limbajului verbal, capacităţii de concentrare a atenţiei, memoriei auditive şi vizuale, orientării spaţio-temporale, toate acestea putând avea influenţă negativă asupra învăţării scris-cititului. Evaluarea copilului de către un specialist şi terapia specifică, încă din preşcolaritate, pot contribui la evitarea eşecurile şcolare şi instalarea unor trăsături negative de caracter. Nu în ultimul rând, părinţii trebuie să-i ofere copilului modele pozitive, să-i transmită plăcerea şi să-i dezvolte curiozitatea pentru lectură şi scriere (cărţi cu poveşti, citirea afişelor, jocuri de cuvinte, rebusuri pentru copii). Psiholog, logoped psihoterapeut Simona Hint tel: 0740054037 Oradea

De ce copii stalcesc cuvintele?

E amuzant atunci cand copilul spune “vata” în loc de “vaca”, când scoate limba printre dinţi şi sâsâie precum un gâscan când e vorba de cuvinte care conţin sunetele “S”, “Z”, “Ce”, “Ci”, “Ţ”, când spune, de exemplu, “toiata” deşi separat ştie să spună toate sunetele cuvântului “ciocolata”. Este bine să ştiţi că această “stâlceală” a cuvintelor poartă numele general de dislalie, denumirile particularizându-se apoi în funcţie de sunetul afectat: cand sunetul afectat este B-betacism , capacism sunetul afectat fiind C, gamacism cand sunetul afectat este G, mutacism cand sunetul afectat este M,sigmatismul cand sunetul afectat este S.Cele mai frecvente dislalii sunt sigmatismul si parasigmatismul pentru grupa şuieratoare si siflantelor. Din punct de vedere simptomatologic dislalia poate fi simpla –tulburările se manifesta sub o forma uşoara,polimorfa-tulburările se extind asupra majoritatii sunetelor,dislalie totala-sunt afectate toate sunetele. Unele sunete sunt inlocuite cu altele atunci cand copilul nu poate emite unul din sunetele unei perechi,acestea avand puncte de articulare apropiată care formează “perechi”: “R şi L”, “F şi V”, “C şi G”, “S şi Z”, “Ş şi J”, “T şi D” etc. De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul R va spune în loc de “raţa” “laţa”. Diverse cauze stau la baza acestor tulburari: de la malformaţii ale organelor care participă la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), până la un model verbal greşit (al părintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Un caz frecvent întâlnit este acela în care copilul pronunţă defectuos anumite sunete pentru a se alinta. Oricat de hazliu vi se pare, într-o primă fază, este bine să nu-l încurajaţi! Altfel, se va deprinde să vorbească aşa mereu.Destructurarea (constientizarea sunetului din cuvant si folosirea lui acolo unde trebuie) este uin proces putin mai greoi ,daca varsta copilului este undeva in jur de 5 ani, presupunand din partea copilului o atentie mai accentuata. Fiecare copil are un ritm al sau,corectarea dislaliei presupune un numar variabil de şedinţe, în funcţie de dificultăţile pe care le întâmpină copilul, dar şi de felul în care el evolueaza pe parcurs. Tocmai de aceea, nu trebuie să aşteptam rezultate imediate, uneori, corectarea dureaza multe luni. Un rol esenţial în acest demers îl au parintii. Împreună cu logopedul care va desfaşura principala activitate de corectare, părintele trebuie să susţină exerciţiile şi să-l încurajeze şi stimuleze pe copil în direcţia unei vorbiri corecte. Copilul se va deprinde să vorbească corect treptat, după multe exerciţii pe care le desfăşoară împreună cu logopedul. Este indicat ca exercitiile de corectare a sunetului/sunetelor sa se desfaşoare in fata unei oglinzi pentru a putea observa miscarile de articulare , exercitiile folosite pentru a-i susţine demersul. O şedinţă de logopedie se desfăşoară în mai multe etape: – exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic (a capacităţii de diferenţiere între sunete); – exerciţii de respiraţie – exerciţii pentru dezvoltarea motricităţii organelor implicate în vorbire; – emiterea sunetului afectat în silabe; – emiterea sunetului afectat izolat (de unul singur – se porneşte de la imitarea diferitelor sunete din natură, cunoscute de copil; de exemplu: şarpele, câinele, raţa, broasca, musca, maşina, soneria etc.; apoi i se arată copilului în oglindă care este poziţia corectă de emitere a sunetului respectiv); – emiterea sunetului afectat în cuvinte (în diferite poziţii: iniţial, median, final); – emiterea de propoziţii, poezii şi realizarea de activităţi ludice în scopul exersării sunetului afectat şi stimulării generale a vorbirii. De la pronuntarea de sunete, exclamatii, cuvinte izolate, copilul va trece la elaborarea de propozitii cu 2 – 3 sau chiar cu mai multe cuvinte. Practic ia nastere un limbaj particular copilului, cu deformari si inventii cu adevarat originale, care-i confera o posibilitate mai larga de exprimare si de a pune intrebari. Pentru a numi un obiect, pentru a avea „notiuni”, copilul trebuie mai intâi sa inţeleagă. Tocmai de aceea etapa de cercetare si cucerire a lumii din jurul lui favorizeaza mult dezvoltarea limbajului. Este bine ca in pauza dintre şedintele la logoped exerciţiile sa fie continuate acasa cu parinţii,este foarte importanta recapitularea,implementarea celor insuşite. Atentie! Nu ii faceţi copilului observaţii si nu il corectaţi daca stalceşte cuvintele, si nici nu il imitaţi in modul de exprimare.

Cum ne dezvoltam limbajul la copii?

A invata copilul sa vorbeasca este una dintre cele mai mari responsabilitati ale parintelui. Bebelusii isi petrec cea mai mare parte a timpului cu mamica si taticul, ei fiind principala sursa de invatare si cele mai importante persoane cu care cel mic comunica. Copiii incep sa comunice cu mediul din jurul lor inca din prima luna de viata, cand raspund luminii si zgomotelor puternice tresarind si miscandu-se. Mai apoi, in luna a doua si a treia de viata incepe sa scoata sunete si sa zambeasca. Ganguritul si rasul continua, fiind formele prin care micutul de 6-8 luni incearca sa comunice cu lumea din jurul sau. La aceasta varsta, bebelusul este capabil sa spuna cateva silabe simple cum ar fi “da-da” sau “ma-ma”. Treptat, copilul incepe sa inteleaga cuvinte, semne si semnificatia primelor instructiuni. Pana la sfarsitul primului anisor de viata, vocabularul unora dintre copii poate numara chiar 5-6 cuvinte, progresul continuand, astfel ca la 3 ani va forma propozitii simple, va intelege mare parte din ceea ce se discuta in jurul lui si va incepe sa puna intrebari si sa vorbeasca cu alti adulti in afara de familie. Parintii sunt primii “profesori” ai copilului, ajutandu-l in dezvoltarea sa lingvistica, sociala si mentala. Iata cateva sfaturi pe care parintii le pot folosi pentru a invata copilul cum sa vorbeasca: Comunicati inca de la primele zile de nastere. Vorbiti-i, imitati-i sunetele pe care incearca sa le scoata din cea de-a doua luna de viata, cantati-i, petreceti cat mai mult timp impreuna, uitandu-va direct la el, astfel incat cel mic sa va vada fata si mimica.”Iti este foame acum?”, “Mai vrei putin laptic?”. Nu te rezuma doar la atat: atingerea, imbratisarea si joaca sunt si ele forme de comunicare cu bebelusul tau. Vorbeste-i despre lucrurile care compun lumea din jurul lui si activitatile tale zilnice. Asigura-te ca-i vorbesti clar, linistit, nicidecum repede, folosind cuvinte simple, usor de recunoscut pentru copil si in alte convorbiri. Indica-i obiectele si lucrurile pe care le intalniti in viata de zi cu zi. “Uite autobuzul”. Cand creste, adauga detaliile: “Uite un autobuz argintiu”. Raspunde gangurelilor si sunetelor pe care incearca sa le scoata pentru a comunica cu tine. Te va imita si el la randul lui. Stinge televizorul. Nu aveti nevoie de zgomot de fond! Copilul trebuie sa te auda clar de tot. Ofera-i jucarii, carti, puzzle-uri cu imagini adaptate varstei sale. Jucati-va impreuna, arata-i si descrie-i partile corpului si ajuta-l sa descopere lumea povestilor, citindu-i cat mai des. Foloseste cuvinte simple si vorbeste cat mai clar, evitand (pentru inceput) limbajul bebelusesc sau pitigaiat. Daca incearca sa-ti spuna ceva, fa efortul sa-l intelegi: se va simti incurajat sa incerce si mai mult sa vorbeasca. Daca face greseli de pronuntie, repeta varianta corecta integrala a cuvintelor sau propozitiilor la care intampina dificultati de exprimare. Daca vede o pisica si spune “Ica”, repeta-i “Da, mami/ Alex/ pui, uite pisica!”. Nu-l certa si nu-l umili cand greseste. Conversatiile dintre voi trebuie sa fie cat mai variate si sa includa intrebari, afirmatii, dar si comentarii. Citeste-i zilnic. Povestile contin idei si semnificatii pe care incearca sa le inteleaga, ajutand-ul totodata in dezvoltarea sa emotionala, mentala si lingvistica. In primele 6-8 luni de viata nici macar nu e nevoie sa-i citesti: arata-i pozele din carte, descrie-i fiecare imagine, lasa-l sa simta textura diferita (exista carti din plastic, hartie, material textil, carti care imita blana animalelor – cu cat texturile sunt mai variate, cu atat mai bine). Asculta-l de fiecare data, raspunde-i la orice intrebare si ofera-i timpul necesar pentru a se exprima (mai ales in jurul varstei de 2 ani cand ideile o iau inaintea vorbelor si nu face fata tavalugului de ganduri pe care doreste sa si le exprime). Incurajeaza-l sa vorbeasca despre lucrurile preferate: jucarii, mancare, locuri, prieteni. Canta-i de cate ori ai ocazia. Alege cantece cu rime simple, distractive, care pot fi insotite de gesturi: bati din palme, mimezi vaslirea unei barci, cum cade ploia, cum inoti, etc… Cand ii vorbesti, fa-o de la un nivel doar putin superior gradului lui de exprimare. De exemplu, daca tocmai ti-a spus o propozitie formata din 3 cuvinte, raspunde-i cu o fraza din 4-5-6 cuvinte. Nu-l coplesi cu informatii si propozitii complexe, insa fereste-te si sa raspunzi printr-un simplu “da, “nu”, “aha”. Jucati jocuri unde trebuie sa va asteptati randul fiecare, de exemplu de-a v-ati ascunselea Restrictioneaza-i accesul la suzeta pe parcursul zilei. Folositi-o doar la somn. Este greu, aproape imposibil, sa incerci sa vorbesti cu suzeta in gura. Vorbesti des cu micutul/ micuta ta? Povestiti, conversati mult de-a lungul unei zile? A inceput sa vorbeasca? Ne-ar face mare placere sa impartasesti toate astea cu noi, precum si ce solutii ai gasit pentru a invata copilul sa vorbeasca mai repede.

Cum ne ajutam copiii sa-si creasca stima de sine?-lauda/critica

Chiar e bine să ne lăudăm copiii? De-a lungul timpului, psihologii au încercat să înțeleagă de ce unii copii au o stimă de sine atât de scăzută. Una din concluziile la care au ajuns ei a fost că aceștia nu au fost destul de apreciați și lăudați de părinți. Așadar, ei le-au sugerat părinților și educatorilor să își laude și să își recompenseze cât mai des copiii. În timp însă, s-a dovedit că lauda nu este atât de benefică, ba chiar are unele efecte negative pe termen lung asupra copiilor. Chiar s-a afirmat că unele tipuri de laudă fac mai mult rău decât bine. În aceste condiții, poate te întrebi și tu care este diferența între laudele bune și cele nocive pentru copil, și cum este mai bine să ne lăudăm copiii. Principala diferență între lauda bună și cea nocivă este dată de mesajul pe care îl transmitem copiilor atunci cand îi lăudăm. Te invit să înțelegi mai bine care sunt mesajele transmise prin intermediul laudei, precum și consecințele pe care acestea le pot avea asupra copiilor. Exemple de laude nocive pentru copii: 1. Bravo! Normal că ai reușit, că doar întotdeauna ai fost deștept (frumos, bun, cuminte). Iată una din cele mai banale dar și mai nocive tipuri de laudă, din simplul motiv că îi inoculează copilului ideea că succesul se datorează felului lui de a fi, și nu străduinței de a reuși. În mintea copilului se creează o legătură între succes și stima de sine. El gândește așa: ”dacă am succes sunt deștept, dar dacă cumva nu reușesc înseamnă că sunt prost”. În consecință, acest copil va avea o teamă mare de eșec, pentru că eșecul reprezintă dovada faptului că nu este deștept (sau frumos, bun, cuminte). În cazul unei nereușite, stima de sine a acestui copil se prăbușește, el simțindu-se fără valoare. Pentru a evita eșecurile, copilul va avea tendința să joace “la sigur”, adică va alege problemele mai simplu de rezolvat și nu provocările, pentru că acestea pot însemna și eșecuri mari. De asemenea, el se va descuraja ușor și va evita activitățile la care nu s-a descurcat bine. 2. Uite așa trebuie să te porți mereu! Cel mai des folosim laudele pentru a le transmite copiilor noștri tot felul de așteptări față de ei. Folosind în acest fel lauda, noi deplasăm interesul copilului de la a rezolva bine sarcinile la a ne face nouă pe plac. În timp, copilul va învăța să facă lucrurile mai ales de dragul aprobării celorlalți și nu din plăcere sau pentru a se perfecționa. Astfel, când nu mai este apreciat pentru ceea ce face, nici nu va mai face respectivele activități. Încercând mereu să obțină laude de la ceilalți, copilul va avea tendința să își ascundă micile nereușite sau să le arate celorlalți doar părțile sale pozitive. Foarte mulți copii care au un comportament duplicitar încearcă de fapt doar să se ridice la înălțimea așteptărilor părinților. 3. Ești cel mai minunat (ești special, ești cel mai frumos din lume, etc.) Laudele elogioase și nerealiste sunt interpretate de către copii ca semne de ipocrizie, aceștia devenind suspicioși când le aud. Copiii pot realiza destul de devreme că uneori lauda este folosită ca metodă de manipulare din partea adulților. În loc să îl ajute, această laudă îl stingherește sau îl irită pe copil, care va căuta să se îndepărteze de cel care îl laudă. În plus, chiar dacă l-am convinge pe copil că este cel mai grozav, nu am face decât să îi asigurăm o mare dezamăgire mai încolo, când va afla singur că uneori nu este chiar atât de special. 4. Ești cel mai deștept dintre colegii tăi (Ești mai bun decât fratele tau, ești mai frumoasă decât prietena ta, etc.) Chiar dacă această laudă poate fi măgulitoare pentru copil, ea îi induce ideea de competiție față de ceilalți. El va avea tendința să fie invidios atunci când alți copii au succes. Acest copil va crede că performanțele sale sunt mai mici dacă și ceilalți obțin aceleași performanțe ca și el. În consecință, el va încerca să fie mereu primul, și eșecurile vor fi trăite ca înfrângeri. De multe ori însă acest tip de laudă îl stingherește pe copil și îl face să se simtă prost față de ceilalți. În ceea ce privește laudele pozitive, iată ce tipuri de mesaje benefice pe termen lung transmit ele: Exemple de laude benefice pentru copii: 1. Bravo! Ai reușit pentru că te-ai străduit foarte mult! Acest tip de laudă face minuni pe termen lung, pentru că îi transmite copilului un mesaj foarte important: dacă vrei să reușești, va trebui să te străduiești și să nu te dai bătut! Această atitudine îl va ajuta pe copil în momentele în care se va lovi de dificultăți. În loc să se teamă de eșec sau să se descurajeze, el va persevera pentru a-și atinge scopurile. Pentru el eșecul nu va fi decât o parte firească a procesului de învățare și nu îi va scădea cu nimic stima de sine. El va înțelege că succesul nu se datorează calităților înnăscute ci a celor dobândite în urma exercițiului. Un copil care știe că este premiant nu pentru că s-a născut deștept ci pentru că este foarte silitor se va simți mai mulțumit decât un copil care crede că rezultatele bune la învățătură se datorează unor capacități pentru care nu a facut nimic. 2. Mă bucur pentru succesul tau! Unul din cele mai dureroase momente pentru copil este când strădaniile sale nici măcar nu sunt observate de către ceilalți. Copilul este motivat în primul rând de dorința de a-și mulțumi părinții. Pentru el, orice efort merită atâta timp cât este observat. Părinții care apreciază străduințele copilului îl încurajează pe acesta să continue. Dacă teama de eșec îl face pe copil să abandoneze sarcinile prea grele, dorința de a avea succes îl motivează să persevereze când dă de greu. De asemenea, cand copiii au un succes, este important să aibă cu cine să împartă bucuria de a reuși. Când observă că și ceilalți se bucură pentru el, satisfacția lui crește și mai mult. Dincolo de mesajul transmis de laudele noastre, este foarte important și felul în care îi lăudam pe copii precum și momentul în care o facem. O laudă spusă într-un moment nepotrivit poate să isi piarda din eficiență sau chiar să aibă un efect opus. Așadar, urmează ca în articolul următor să vorbi despre cum să îți lauzi copilul într-un mod benefic pentru el. “Copilul meu invata sa triasca in critica, invata sa condamne….” Deseori, observam doar comportamentele care ne deranjeaza la copiii nostri pentru ca acestea ne trezesc cele mai puternice emotii. Emotii pe care le exprimam de multe ori, in febra momentului, prin critici si lamentari adresate copilului. Ce il invata pe copil acest lucru si cum altfel am putea actiona sunt intrebari la care incercam sa gasim raspunsuri in randurile de mai jos. De ce nu este bine sa iti critici copilul frecvent Iata cateva motive pentru care nu e bine sa ne criticam copilul: 1. Copiii percep critica drept un atac la persoana si nu ca pe o incercare de a indrepta un comportament. Copiii (si, de multe ori, nici adultii) nu fac diferenta intre critica fata de comportament si critica fata de persoana, asa ca se pot simti atacati, judecati sau neapreciati atunci cand primesc o evaluarea negativa din partea cuiva. 2. Critica fata de copil poate duce la consecinte emotionale pe termen indelungat si astfel cresc sansele de aparitie si dezvoltare a anxietatii, comportamentelor compulsive si a complexelor de inferioritate. 3. Copiii care sunt criticati permanent nu se vor mai implica atat de mult in activitati, nu vor mai avea initiativa si nici incredere in propriile forte. 4. Copiii vor invata la randul lor sa critice si sa ii invinovateasca pe cei din jur, observand cu precadere aspectele negative ale vietii. Bucuria de a trai, recunostinta pentru lucrurile bune si frumoase care i se intampla, optimismul si puterea de a trece peste momentele dificile sunt diminuate atunci cand invatam sa criticam si sa judecam excesiv oamenii sau situatiile din jurul nostru. 5. Critica nu ii arata copilului cum este bine sa procedeze, ci doar ii aduce aminte ca nu procedeaza asa cum ti-ai dori sau cum crezi ca este bine. 6. Critica frecventa ii poate forma copilului senzatia ca este tot timpul evaluat de cei din jur, crescand astfel nivelul stresului, dar si a nevoii de a-si dovedi valoarea. E foarte probabil ca tu sa gandesti ca ”Totusi copilul meu merita sa fie criticat fiindca se comporta cu adevarat urat”. Daca insa ne amintim ca a fi critic inseamna a distruge ceva si ca ne blocheaza sa obtinem ceea ce dorim de la copiii nostri, s-ar putea sa ne gandim de doua ori inainte sa procedam astfel. Recomandari pentru a evita critica excesiva fata de copil Observa si lucrurile bune pe care le face copilul. Propune-ti ca la finalul zilei sa faci o lista cu gesturile si comportamentele frumoase ale copilului tau si spune-i ca le apreciezi. In cazul greselilor copiilor, inlocuieste critica cu intrebarea „Cum s-a intamplat?”. Copilul tau a spart un pahar, continutul lui ajungand pe covor? In loc de replica „Mereu esti neatent! Ti-am zis sa ai grija!” il poti intreba cum s-a intamplat accidentul. Copilul va putea sa inteleaga mai bine in acest fel ce a gresit si vei putea profita de ocazie pentru a-l invata cum sa procedeze pentru ca data viitoare sa nu repete aceeasi greseala. Pe de alta parte, nu uita ca accidentele se intampla tuturor si ca nu putem fi mereu atenti la tot ce se intampla in jurul nostru. Preintampina eventualele probleme. Uneori, putina atentie acordata organizarii si clarificarii te salveaza de multa bataie de cap. Copilul tau iti spune ca vrea sa picteze la el in camera? Asigura-te ca stie unde si cum are voie sa faca acest lucru si ajuta-l sa iamasurile pentru ca acuarelele sa ajunga doar pe foaie, nu si pe pereti sau mobila:). Orienteaza-te catre rezolvarea problemei. Copilul tau nu se pregateste suficient de repede pentru scoala si riscati sa intarziati? Aminteste-i cat timp mai are la dispozitie si ce mai are de facut in acest interval pentru a fi gata de plecare. Renunta la plangeri si lamentari. „De fiecare data cand vin acasa, gasesc dezordine, m-am saturat…”, „Tatal tau niciodata nu ma ajuta.” sau „Bunicii tai mereu te rasfata.” sunt replici pe care copilul nu trebuie sa le auda de la tine. A te plange de comportamentul altor persoane in mod frecvent, fara a cauta o solutie, inseamna a-l invata pe copil sa fie neajutorat si sa aiba atitudini negative fata de alte persoane. In final, nu uita: copiii invata ceea ce traiesc. Acesta este si titlul cartii care ne-a inspirat acest articol si pe care ti-o recomandam si tie (o poti citi online aici). Daca il vei critica excesiv, il vei invata sa faca si el acelasi lucru. Asadar, este important sa iti amintesti ca, daca este frecventa, critica omoara performanta si blocheaza dezvoltarea copilului si ca exista solutii alternative pe care le poti pune in practica, cu rabdare si atentie. Psihlog clinician, logoped, psihoterapeut Simona Hint tel:0740054037 Oradea

De ce copilul meu de 3 ani nu vorbeste- intarzierea in limbaj ?

In ultima perioada am inregistrat o rata tot mai ridicata a solicitarilor bazate pe ingrijorarea parintilor cu privire la intarzierea in limbaj- vorbiriea copiilor. Si cu siguranta se mai afla in fata monitoarelor si alti parinti la fel de grijulii, care poate au amanat sau inca nu au gasit raspunsurile potrivite la aceste dificultati intampinate vis-à-vis de dezvoltarea limbajului la copii. Pentru a veni in ajutorul dumneavoastra va prezentam “secretele” naturale ce stau la baza acestor intarzieri: • Limbajul este de doua feluri: expresiv (exprimarea cuvintelor) si receptiv (intelegerea cuvintelor). Atunci cand copilul are limbaj receptiv, adica intelege foarte bine ceea ce ii transmiteti si raspunde fizic la acestea fara niciun alt ajutor, lipsa exprimarii este un lucru voluntar, nu o incapacitate; • Varsta vizata este in general cea de 2-3 ani, tocmai pentru ca pana la 3 anisori copiii fac primele achizitii in toate ariile principale de dezvoltare: motricitate, limbaj, congnitiv, social si autoservire. Ori mititeii nu le pot perfectiona pe toate in egala masura, astfel ca ajung sa fie “maestrii” pe unele arii, iar altele raman in urma. Si acest lucru este valabil pentru fiecare din categoriile mai sus numite, numai ca exprimarea limbajului, sau mai bine zis absenta acestuia, este cea mai evidenta pentru ochii si urechile noastre. Acest lucru nu inseamna ca aceste abilitati nu vor fi insusite, ci le va veni randul atunci cand copilul se va plictisi de imbunatatirea celorlalte sau i se va starni interesul pentru cele lasate in urma; • Fetitele vorbesc mai devreme si mai mult decat baieteii. Prin urmare, daca sunteti parinti de baietel cu varsta de pana la 3 anisori, care intampina dificultati in ceea ce priveste exprimarea limbajului, iar aceasta pare a fi singura problema ce tine de dezvoltarea lui, puteti respira usurati pentru moment; • Persoanele care ingrijesc copilul, in special mamicile, au in mod natural un limbaj expresiv bogat. In acest caz copilul poate deveni usor frustrat legat de folosirea cuvintelor pentru ca fie exista tendinta de a se raspunde in locul lui, fie simte ca nu se poate ridica la nivelul asteptarilor sau refuza sa vorbeasca pentru ca limbajul nu reprezinta o placere, ci o obligatie. Mare atentie, deci, la presiunea facuta asupra vorbirii!; • Comunicarea in cadrul familiei este tensionata. Daca certurile sau tonurile ridicate devin o obisnuinta in familie, copilul percepe limbajul ca pe ceva negativ, astfel ca cel mai probabil va alege sa nu vorbeasca; Asadar, pe fondul unei dezvoltari normale, limbajul ramane o problematica de alegere. Pentru copil comunicarea trebuie sa reprezinte o placere si sa resimta exprimarea sa verbala ca fiind o sursa de satisfactie, in caz contrar va alege ca nu are nevoie de ea. Incurajarea si rasplatirea afectiva a fiecarui sunet, fara a pune presiune asupra copilului, este in continuare cea mai buna solutie!