luni, 14 martie 2016

Ce este ADHD- tulburare hiperckinetica cu deficit atentional?

ADHD este o tulburare care presupune un dezechilibru în chimia și anatomia creierului, cu o importantă determinare genetică, dar care poate fi influențată educațional, caracterizată printr-un nivel de dezvoltare necorespunzător vârstei în ceea ce privește atenţia (concentrare, distractibilitate), activitatea motorie şi impulsivitatea, simptome care pot să apară în orice combinaţie, la şcoală, acasă şi în alte situaţii sociale. ADHD poate fi diagnosticată atunci când: • copilul este neatent, face greșeli din neatenție, este dezorganizat și uituc, nu-și duce până la capăt activitățile; • copilul vorbește prea mult, răspunde neîntrebat, răspunde înainte de a se fi încheiat întrebarea; • copilul se mișcă tot timpul, nu-și poate aștepta rândul, parcă ar avea “un motoraș”. Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie îndeplinit este nevoie ca: • manifestările să apară cu o intensitate și o frecvență crescută comparativ cu copiii cu acelați nivel de dezvoltare; • manifestările să fi fost prezente înainte de vârsta de 7 ani și pentru o perioadă de timp suficient de mare; • manifestările să apară în cel puțin două domenii de activitate ale copilului (acasă, școală, parc, petrecerile cu alți copii, afterschool etc.); • manifestările îi produc copilului o afectare semnificativă a funcționării sociale (relații cu cei de-o vârstă, progrese la școală, relații în familie). ADHD poate afecta copiii de toate vârstele, poate evolua cronic și la vârsta adultă, schimbând semnificativ modul de viață al copilului sau adolescentului prin influențarea relațiilor sociale și performanțelor academice. ADHD poate asocia la adolescent sau la adultul tânăr scăderea stimei de sine, depresie, consumul de substanțe și delincvență. Este foarte important deci ca ADHD să fie diagnosticat devreme și să se instituie cât mai curând modalitățile de intervenție – terapie medicamentoasă, terapie psihologică comportamentală. Implicarea familiei și a educatorilor în echipa terapeutică este indicată pentru succesul intervenției. ADHD poate fi o tulburare care asociază doar simptome de inatenție, doar simptome de hiperactivitate/impulsivitate sau poate asocia, combinat, și simptome de inatenție, impulsivitate și hiperactivitate. mai multe informatii puteti gasi pe www.adhd.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu