Educarea mişcărilor articulatorii- exercitii logopedice

1. Mobilitatea aparatului fono-articulator : A. Exerciţii de mobilitate a maxilarelor -exerciţii de închidere şi deschidere a gurii; -exerciţii de coborare şi ridicare a maxilarelor; -exerciţii de alternare a maxilarelor înainte-înapoi; -muşcătura . B. Exercitii de mobilitate pentru limbă -limba iese si intră repede (ca la pisică când bea); -limba mişcată de la dreapta la stânga (tic-tacul ceasului) ; -limba iese în formă de lopată; -limba iese în formă de sageată; -limba şterge buzele; -limba şterge dinţii de deasupra ; -limba sterge dintii de dedesubt -mişcări circulare ale limbii; -limba ghemuită în fundul gurii; -mişcările limbii în jos şi în sus cu gura deschisă. -pronunţarea rapidă şi repetată a silabei ‘la’; -limba la palat şi jos ; C. Exerciţii pentru buze si obraji -mişcări de sugere a obrajilor; -mişcări de ţuguiere a buzelor ; -mişcări de întindere a buzelor (zâmbetul); -mişcări de rotunjire a buzelor ; -mişcări alternative de întindere şi rotunjire a buzelor; -mişcări de ţuguiere a buzelor pentru fluierat, suflat in lumânare, balon, morişcă ; -miscari de aburire a o oglinzii ; -mişcări de umflare a obrajiilor ; -vibrarea buzelor ; -rictusul buzelor . D. Exerciţii pentru vălul palatin -exerciţii de imitare a căscatului ; -exerciţii de imitare a înghiţitului, tusei ; -mişcări de deglutiţie . 2. Educarea respiraţiei A. Dezvoltarea respiraţiei nonverbale : educarea echilibrului între inspiraţie şi expiraţie Exercitii pentru expiratie – se suflă nasul in batistă; – se suflă aerul pe dosul mâinii ; -se ţine un fulg în aer ; – se stinge lumânarea ; -se umflă balonul ; -se suflă în apă cu paiul . Exercitii pentru inspiratie -miroase florile ; -câinele la vânătoare; -miroase parfum, spirt, oţet etc. B. Dezvoltarea respiratiei verbale : Obţinerea expiraţiei mai lungi decât inspiraţia la pronunţie. Vorbirea in expiraţie, fără efort, ritmat . -exerciţii de pronunţie a vocalelor, prelung, rar, fară efort în timpul unei expiraţii ; -exerciţii de pronunţie într-o expiraţie a unei consoane; -exerciţii de pronunţie a unor grupe de vocale pe durata unei expiraţii (ai, ei, oi, ua, ue etc.) ; -exerciţii de pronunţie a unor consoane însoţite de vocale, pe durata unei expiraţii (ba, be, bi, bo… ale, ele, ile…) ; -exerciţii de pronunţie a unor silabe în care se găsesc grupuri de vocale sau grupuri de consoane, pe o expiraţie (aie, oie, uie, stra, stre, stri, cra, cre, cri, tra, tre, tri); -exercitii ritmice de respiratie insotite de miscari si cantec -exerciţii de respiraţie (culcat pe canapea-cu un caiet pe abdomen, caietul mişcându-se în ritmul diafragmei) : la început nonverbal ; cu pronunţie de vocale, silabe, cuvinte ; cu recitare de poezii ; citire în această pozitie cu voce tare . EXERCIŢII PENTRU MOBILITATEA BUCO-LINGUO-FACIALĂ -se arată dinţii ; -se face trompa ; -se suflă in hârtii, vată, morişti; -se suge cu paiul un lichid ; -se mestecă; -se înghite; -se apucă cu dinţii sau cu buzele un obiect aflat pe masă ; -se umflă sau se sug obrajii ; -sa reproduce prin mimică :râsul, plânsul, mirarea ; -se fluieră; -se scoate limba ; -se indreaptă limba către : nas, bărbie, comisuri.

Cum poate fi ajutat copilul acasa- exercitii logopedice

Petreceţi mult timp comunicând cu copilul dvs.- vorbiţi, cântaţi şi încurajaţi imitarea sunetelor şi a gesturilor. • Citiţi-i copilului dvs. – începând mai devreme de 6 ani. Nu trebuie să terminaţi o carte întreagă, dar căutaqţi o carte potrivită cu vârsta sau o carte cu poze şi încurajaţi copilul să privească, în timp ce denumiţi pozele. Încercaţi la început cărţi cu animale sau cărţi cu imagini decupate, pe care copilul poate să le atingă cu mâinile. După ce copilul mai creşte, lăsaţi-l să recunoască imaginile singur. Apoi, continuati cu povestiri scurte, cărora copilul ar putea să le anticipeze finalul. Copilul va începe să reţină povestirile care îi plac mai mult. • Folosiţi-vă de orice situaţie – pentru a întări şi dezvolta limbajul copilului. Vorbiţi continuu cu el, explicându-i ce cumpărături faceţi, numiţi produsele (ex. lapte, zahăr, ouă etc.), explicaţi-i la ce le folosiţi, cum le veţi prepara. Atrăgeţi-i continuu atenţia asupra sunetelor din jur (foşnet defrunze, claxoane). Puneţi-i întrebări şi cereţi-i să vă răspundă. Păstraţi lucrurile la un nivel simplu, dar nu utilizaţi niciodată vorbirea deformată “ca a unui copil mic”. • Vorbiţi-i copilului. Copilul învaţă cuvintele şi utilizarea lor ascultându-i pe cei din jur. El îşi modelează limbajul după ceea ce aude la dvs. De aceea, ceea ce souneţi şi modul cum spuneţi este important. Dialogul este normal în orice moment al zilei, la micul dejun,la baie şi în timp ce se îmbracă. Prin repetare, copilul se familiarizează cu limbajul foarte repede. • Încurajaţi-vă copilul să pună întrebări, să facă alegeri şi răspundeţi-i la întrebări la nivelul limbajului său. Obişnuiţi copilul să folosească cuvintele în loc să plângă si să ţipe, atunci când trebuie să-şi satisfacă nevoile de bază (sete, foame, frig etc.). • să-şi satisfacă nevoile de bază (sete, foame, frig etc.). • Ascultaţi-vă copilul. Încurajaţi-l să vă povestească şi povestiţi-i la rândul dvs. • Încurajaţi-i jocul. Oferiţi-i obiecte şi jucării potrivite cu vârsta. Jucaţi-vă chiar dvs. cu aceste jucării pentru a-i atrage atenţia cum trebuie folosite. Stabiliţi-vă un interval de timp foarte clar, în fiecare zi, pentru a vă juca cu copilul dvs. Oferiţi- i şansa de a se juca şi cu alţi copii. • Cântaţi-i sau puneţi-i să asculte muzică. Ajutaţi-vă copilul să înveţe cântece noi. În timp ce cântă, copilul învaţă cuvinte noi şi propoziţii, memorează, ascultă, imită, reţine expresii şi sentimente exprimate prin cuvinte. • Mergeţi în excursii sau ieşiri în aer liber. Limbajul se bazează pe idei şi experienţe. Vorbiţi despre noile experienţe avute împreună. • Citiţi-i copilului. Căutaţi cărţi potivite cu vârsta lui. Cititul îi oferă sansa de a învăţa cuvinte şi idei noi. 1-2 ani • Activităţi care încurajează dezvoltarea limbajului – încurajaţi primele eforturi atunci când spune cuvinte noi; – vorbiţi cu copilul despre tot ceea ce faceţi în timp ce sunteţi împreună; – vorbiţi-i în cuvinte simple, dar şi rar; – vorbiţi-i despre situaţiile noi, înainte, în timpul şi la întoarcerea acasă; – priviţi-vă copilul în timp ce vă vorbeşte; – descrieţi în cuvinte ceea ce face copilul, ceea ce simte, ceea ce vede; – lăsaţi copilul să asculte înregistrări audio pentru copii; – premiaţi efortul copilului de a comunica. 2-3 ani • Activităţi care încurajează dezvoltarea limbajului – repetaţi mereu cuvintele noi; – ajutaţi-vă copilul să asculte şi să urmeze instrucţiuni pentru a se juca: “aruncă mingea”, “atinge nasul tatălui”; – luaţi-vă copilul în excursii şi vorbiţi-i despre acestea înainte de plecare, în timpul şi după excursie; – lăsaţi-vă copilul să vă răspundă la întrebările simple; – citiţi-i ceva în fiecare zi, poate înainte de culcare; citiţi-i ceva în fiecare zi, poate înainte de culcare; – descrieţi ceea ce faceţi sau aveţi de gând să faceţi; – rugaţi copilul să transmită mesajele dvs. celor din jur (“spune-i tatei că îl rog să cumpere pâine”); – purtaţi conversaţii cu copilul şi ceilalţi membri ai familiei; – puneţi-i întrebări care să-i dea de gândit şi care să-l provoace să vorbească; – arătaţi-i copilul că aţi înţeles ce spune, răspunzandu-i, zâmbindu-i; – extindeţi ceea ce spune copilul, dacă el cere “mai mult suc”, repetaţi “Andrei mai doreşte suc”. 3-4 ani • Activităţi care încurajează dezvoltarea limbajului – vorbiţi despre asemănările şi deosebirile dintre obiecte; – ajutaţi-vă copilul să spună poveşti după imagini; – lăsaţi-vă copilul să se joace cu alţi copii; – citiţi-i poveşti lungi; – fiţi atent şi receptiv la copil atunci când acesta vă vorbeşte; – vorbiţi-i despre locurile unde aţi fost sau urmează să mergeţi. 4-5 ani • Activităţi care încurajează dezvoltarea limbajului – ajutaţi-vă copilul să sorteze lucrurile (ex. alimente, animale etc.); – învăţaţi copilul să utilizeze telefonul; – lăsaţi copilul să vă ajute la planificarea activităţilor: de ex. “Ce pregătim pentru ziua de Craăciun?”; – continuaţi să-i vorbiţi despre ceea ce îl interesează; – citiţi-i poveşti lungi; – lăsaţi-l şi pe el să vă spună poveşti; – arătaţi-i că vă face plăcere când vine să vorbească cu dvs.; 5-6 ani • Activităţi care încurajează dezvoltarea limbajului – premiaţi copilul atunci când vorbeşte despre sentimentele sale, gândurile, speranţele şi temerile sale; – comentaţi despre ceea ce credeţi despre sentimentele şi gândurile sale. – cântaţi, recitaţi poezii împreună; – vorbiţi-i ca şi unui adult; – priviţi împreună fotografiile de familie şi povestiţi poveşti de familie; – ascultaţi când vă vorbeşte;

Corectarea pronunţiei defectuoase a sunetului R

Pâna la vârsta de 3-4 ani, pronunţia “defectuoasă” sau înlocuirea sunetului R este “normală”, fiziologică si nu necesită exerciţii logopedice. Important este ca cei din jurul copilului să pronunţe corect cuvintele şi de asemenea, copilul să nu sufere de o deficienţă auditivă. La articularea corectă a sunetului „R” participă intens doar vârful limbii. Buzele şi dinţii sunt întredeschişi. Partea posterioară a limbii, în formă de lopată, atinge cu marginile laterale dinţii de sus, până la canini, iar partea anterioară este ridicată spre alveolele dinţilor incisivi de sus. Limba este fixată, cu excepţia vârfului ei, iar la expulzarea aerului, ea vibrează rapid între alveole şi dinţii superiori. Este, prin urmare, foarte important ca vibraţia să fie localizată g>la nivelul vârfului limbii. Dacă vibraţia este localizată la nivelul coardelor vocale, ca în limba franceză, sau dacă emiterea se face fără vibrare, ca în limba engleză, sunetul se emite incorect. Mare atenţie la localizarea vibraţiei! Exercitiile pentru impostarea sunetului R sunt: – umflarea obrajilor si suflarea aerul afara cu putere; – limba rotunda/ascutita alternativ; – limba rotunda intre dintii; – limba rotunda intre buze, vibrarea varfului limbii; – limba sus, in spatele incisivilor superiori, imitarea tropaitului calului; – lmba sus, in spatele incisivilor superiori si articularea: bruuummm. Onomatopee pentru fonemele L, R: – senzaţia de frig (brrr) – mârâitul ( mrrr) – ursul ( mo ursul ( morr) – porcul ( groh) – cioara ( crra) – greiere ( cri-cri) – galop ( trop) porumbelul ( grrru) – motorul ( brrum) – ceasul ( ţârrr) – raţa ( lipa-lipa) – clopoţelul ( cling-cling) Sunetul “R” se poate obtine prin derivare din alte sunete: pronuntarea sunetulu iZ cu varful limbii îndreptat spre alveolele superioare, pronuntarea sunetului J prelung, concomitent cu usoare impulsuri sub barbie, pronuntarea din ce în ce mai rapida a succesiunii T-D, sau D-T-L. Cand sunetul nu poate fi obtinut prin derivare atunci este necesara interventia cu spatula logopedica. Odata obţinut, sunetul R va fi alaturat altor sunete pentru a fi pronuntat în silabe, apoi în cuvinte. sursa:www.psihologos.ro

Corectarea pronunţiei sunetului S

Pentru pronunţia sunetului S copilul este pus să zâmbească cu buzele cât mai întinse (ca un elastic). Distanţa dintre buze este cam de 2 mm.Limba ia poziţia,,lopată,,şi se suflă uşor aer peste buze, emiţând un sssss prelung.Limba trebuie să fie bine sprijinită de dinţii din faţă în aşa fel încât să nu permită nici un spaţiu între ea şi maxilar. I se cere copilului să verifice dacă simte aer rece pe dosul palmei. Exerciţiile iniţiale se execută în şoaptă.Foarte bune sunt onomatopeele: -sssssss -sâsâitul sarpelui -sâ-sâc -a face în ciudă -ploeosc -ceva care cade în apă -piss -pisss-a chema pisica -uups -surprindere, greşeală La fel ca şi în cazul celorlalte sunete supuse corectării sunetul S se introduce în silabe directe , indirecte, logatomi, grupuri consonantice, cuvinte mono, bi şi multisilabice. SS-articulare animată sursa://http: //corectarealimbajului.ro/fisiere/resurse/articulare/gif/S.gif Modele de exerciţii pentru exersarea sunetului S sssa, ssse, sssi, ssso, sssu, sssă asss, esss, isss, osss, usss, ăsss asssa,esse, isssi, ossso, usssu, ăsssa sssasss,sssesss, sssisss, sssosss, sssusss sssasssa, sssessse, sssisssi,sssossso, sssusssu soi său soc sac sub sun sul sar ser soţ sur suc sui sus semn stă stuf stop stea scop scor scap slab sloi surd sală sapă sare sate sere sete sită soră sobă supă sună salam salut secat sărat sirop singur senin seară semne sobar semnal sertar surdă supărată salată serată suferă surâde sârmă serenadă seminţe surzenie silabă sufocată supusă suge masă casă vase lasă nisip coase oase plasă deasă fisă desen pastă muscă pistol prosop viscol mustos gustos găsit pescar pasăre fasole nasture fustă cusută mireasă miroase făinoase creste vis nas dos vas ras dus las pas fâs ras tos gras gros bis voios miros ploios curajos rămas glas pios vârtos haios miros pufos jos găunos mieros frumos puls compas urs tuns vărs Pun sare în supă. Silvia desenează. Sabina este somnoroasă. Sorina scrie. Costin sare. Silvia soseşte. Simion se spală. Pisica se ascunde. O muscă stă pe biscuit. Sorin este la baschet. Salata este din castraveţi cu usturoi. Vasile pescuieşte. Sorin iese afară.

Ingrijorator: stiati ca dependenta de tableta/tel la copii este echivalenta cu dependenta de droguri. Ce este mai sanatos jocul pe tableta/tel sau afara?

Dragi parinti sau cititor v-ati pus vreodata intrebare cat timp ar trebui sa petreaca un copil in fata tabletei, laptop sau calculator/ televizor? Psihologii au observat că persoanele care se confruntă cu dependența de gadgeturi moderne, precum tablete sau telefoane mobile, manifestă simptome similare persoanelor dependente de droguri, relatează Live Science. Din ce in ce mai multi parinti ii lasa pe copiii lor, sa petreaca cat mai mult timp in fata tabletei , nestiind in ce pericol isi expune copilul. Toti mai multi parinti apeleaza la serviciile noastre cu copiii intarziati din punct de vedere a limbajului( nu vorbesc) sau nu vorbesc corect, cu anxietate generalizata, atacuri de panica, cu copii in episoade depresive, obezii, anorexici, tulburari de comporatment. Oare de ce manifesta toate aceste simptome? Copiii nu vorbesc deoarece parintii foarte “ocupati”, odata ajunsi acasa nu comunica cu copiii lor sau comunica putin, copiii fiind cu ochii in tableta sau telefon/ tv/ laptop. De ce se intapla asa? Este foarte comod pentru un parinte sa fie liniste in casa si copilul sa stea cuminte pe tablet sa se joace. Copilul este in lumea lui acolo, este foarte concentrat si atent , ne mai comunicand cu parintele, iar parintele este foarte fericit ca are un copil bun, cuminte si linistit. Toate acestea dauneaza grav sanatatii unui copil. Copilul este alb la piele( nu mai iese din casa) , lipseste vitamina D – care se acapareaza de la soare, si de aici tot mai multi copii rahitici, ducand la grave boli de oase. Copiii sunt foarte incercanati, anxiosi, izolatii social- nu au prieteni, depresivi, agitati, agresivi, limbajul verbal este redus, nu li se dezvolat tipurile de gandire si imaginatie. In jocurile electronice gandirea este pus ape “ pilot automat”, ducand la robotizare copilului. Din ce in ce mai multi copii petrec la calculator/ tablet/ telefon/ laptop intre 2-8 ore pe zi, in zilele de vara chiar 12-14 ore pe zi. Ca si parinti, ghidati acesti copii dependeti in alte dependente. La varsta matura acesti copii vor dezvolta dependente( adictii ) alcool droguri, jocuri de noroc, pariuri sportive. La intrebarea mea adresata parintilor in cabinet, cat petrece copilul dv pe tel/ tableta? parintii spun : „a nu mult 2-4 ore, alti 6-8 ore”. Daca ne gandim ca acele 8 ore este echivalent cu 8 ore de munca. Si parintii mai afirma: “ce sa facem acum, toata lumea are tableta/ telefon. Daca nu se joaca va ramane in urma cu tehnologia. Copiii din era aceasta, sunt capabili sa descopere un tel sau tableta in 2 ore. Nu este necesar ca el sa creeze dependenta. De ce este bine ca, copiii nostri sa se joace simboloc, adica cu jucarii in loc de tableta/telefon? Jocul simbolic este jocul liber imaginar cu diferite obiecte, jucarii .Copiii care se joaca simboloc sunt mult mai sanatosi. Cei care stau afara sunt copii cu culoare la piele, oasele sunt solide, au pofta de mancare, sunt activi , vioi, plin de viata, fericiti, empatici, au prieteni. Dpv al gandirii ei isi dezvolta gandirea : creativa si divergenta, asta insemana ca ei vor fi capabili sa se descurce in viata, sa isi dezvolte propiile strategii de viata. Va-ti pus vreodata intrebare de ce noi poporul roman suntem “saraci”, cu salarii mici dar o ducem bine? Pentru ca avem acest tip de gandire dezvoltata, stim sa ne creem propriile oportunitati de a creea o sursa de venit in plus, ne-am dezvoltat-o, pentru ca noi am stiut sa ne jucam afara, sa socializam si sa ne creem propriile jocuri si jucarii, asta ducand in timp la dezvoltarea abilitatiilor de a fi descurcaret. Incotro indreptam noua generatie? De noi depinde. Este mai comod sa ii dai copilului o tableta sau telefon in mana, ca parintele sa fie linistit si lasat in pace, este mai comod sa ii tinem pe copii in casa decat sa iesim cu ei in parc. Dar ne dorin copii sanatosi sau copii bolnavi, ne dorim copii descurcareti sau copii blegi? Cat trebuie sa stea in fata tabletei/ calculatorului? La ultima conferinta la care am participat colegii mei medici psihiatri pediatri, afirmau ca in unele tari este interzisa folosirea tabletei/ tel/ televizor, inaintea varstei de 2 ani. Este ingrijorator ce se intampla cu acesti copii, de ce sunt lasati sa stea atatea ore in fata gadgeturilor. “Lasati copiii sa se dezvolte armonios si sanatos” Psiholog, psihoterapeut , logoped Simona Hint Oradea tel 0740054037

Care sunt cauzele ecomprezisului/ enurezisului sau „constipatia cronica” ?

Tulburarile de eliminare apar la copiii care au probleme sa mearga la toaleta – pentru a urina sau a defeca. Desi nu este o situatie rara pentru copiii mici sa aiba „accidente”, poate deveni o problema daca apare mai frecvent de 3 ori pe luna, in special la copiii cu varsta peste 5 ani. Exista doua tipuri de tulburari de eliminare: enurezisul si encoprezisul: – encoprezisul reprezinta eliminarea scaunului in alte locuri in afara de toaleta, cum ar fi chilotei sau pe podea; acest comportament poate avea un scop sau nu – enurezisul reprezinta urinarea in alte locuri decat toaleta. Enurezisul care apare noaptea sau udarea patului, este cel mai frecvent tip de tulburare de eliminare. La fel ca si pentru encoprezis acesta poate avea un scop sau nu. Cat de frecvent este encoprezisul? Encoprezisul este destul de frecvent, desi multe cazuri nu sunt raportate datorita sentimentelor de rusine ale copilului sau ale parintilor. Se estimeaza ca intre 1,5 si 10% dintre copii au encoprezis. Afectiunea este mai frecventa la baieti decat la fete. In plus fata de eliminarea scaunului in locuri nepotrivite, copilul cu encoprezis poate avea si alte simptome: – lipsa apetitului – dureri abdominale – diaree – mancarimi in regiunea anala datorita scaunelor diareice frecvente – scaderea interesului pentru activitati fizice – retragerea din interactiunea cu parintii si prietenii – modificarea comportamentului datorat cresterii peristaltismului intestinal. Alte probleme asociate cu encoprezisul Un copil cu encoprezis prezinta risc pentru probleme emotionale si sociale legate de aceasta afectiune. Ei pot dezvolta probleme legate de stima de sine, pot deveni deprimati, se descurca greu la scoala si refuza sa socializeze cu alti copii, inclusiv refuza sa mearga la petreceri si la evenimente care implica ramasul peste noapte. Ridiculizarea de catre prieteni si critica din partea membrilor familiei adaugate stimei de sine scazute, pot contribui la izolarea sociala a copilului. Daca copilul nu dezvolta obiceiuri sanatoase pentru peristaltismul intestinal, ei pot suferi de constipatie cronica. Cauze Cel mai frecventa cauza a encoprezisului este constipatia cronica, inabilitatea de a elimina scaunul din intestin. Aceasta poate apare din mai multe motive, incluzand stresul, ingerarea unei cantitati insuficiente de apa (ceea ce face ca fecalele sa aiba consistenta crescuta si sa treaca mai greu prin intestin) sau o durere determinata de o leziune la nivelul anusului (orificiul de deschidere al rectului prin care se elimina scaunul). Cand un copil este constipat, se dezvolta o masa mare de fecale care destind rectul. Aceasta intindere a rectului determina o functionare precara a terminatiilor nervoase din zona rectului si copilul nu mai simte nevoia sa mearga la toaleta sau nu mai realizeaza cand iese scaunul. Masa de fecale poate deveni compactata – prea mare sau prea dura pentru a se elimina fara durere. In final, musculatura care tine fecalele in rect nu mai face fata. Desi masa mare si dura de fecale nu poate trece, se poate scurge o cantitate de lichid pe langa masa compactata determinand murdarirea lenjeriei. Factori care pot contribui la aparitia constipatiei: – dieta saraca in fibre – lipsa exercitiilor fizice – teama sau repulsia de a folosi toalete straine, cum ar fi cele publice – modificarea rutinei de toaleta; spre exemplu, cand copilul merge la scoala si exista un anumit program de folosire a toaletei. Alta cauza posibila a encoprezisului o reprezinta problemele fizice legate de peristaltismul intestinal. Un copil poate dezvolta encoprezis datorita fricii sau frustrarii legate de invatarea folosirii olitei sau toaletei. Evenimente stresante in viata copilului, cum ar fi o boala in familie au aparitia unui frate, pot contribui la aceasta tulburare. In unele cazuri, copilul refuza sistematic sa foloseasca toaleta. Diagnostic Daca sunt prezente simptome, medicul va incepe o evaluare prin obtinerea unui istoric medical complet si o examinare fizica. Medicul poate folosi anumite teste, cum ar fi radiografiile, pentru a elimina cauze posibile ale constipatiei, cum ar fi o afectiune a intestinului. Daca nu se identifica nici o afectare fizica medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezente si a obiceiurilor de defecatie. Tratament Scopul tratamentului este prevenirea aparitiei constipatiei. Educarea copilului si a familiei despre aceasta afectiune este, de asemeni, o parte importanta a tratamentului. Tratamentul incepe cu evacuarea oricaror urme de fecale ce ar putea fi compactate la nivelul colonului (intestinul gros). Urmatorul pas este incercarea de a mentine continutul intestinal moale si usor de eliminat. In cele mai multe cazuri, acest lucru poate fi obtinut prin modificarea dietei copilului, programarea de momente de-a lungul zilei in care copilul sa folosesca toaleta, incurajarea si rasplatirea schimbarilor in bine ale obiceiurilor de folosire a toaletei. In cazurile mai severe, medicul poate recomanda folosirea de laxative pentru a reduce constipatia. Psihoterapia (o forma de consiliere) poate fi folosita pentru a ajuta copilul sa treaca peste rusine, vinovatie sau stima de sine scazuta asociate cu aceasta tulburare. Evolutie Encoprezisul se amelioreaza odata cu cresterea copilului, desi problema poate apare si dispare pe parcursul mai multor ani. Cele mai bune rezultate apar cand sunt abordate in tratament toate aspectele: educational, comportamental si emotional. Copilul poate avea accidente ocazionale pana cand musculatura intestinala isi reia tonusul si controlul asupra miscarilor intestinale. Preventie Desi nu este posibila prevenirea encoprezisului, tratarea precoce, imediat ce au aparut simptomele, poate reduce aparita frustrarii si a problemelor emotionale, precum si a complicatiilor potentiale legate de aceasta afectiune. In plus, o atitudine pozitiva si rabdatoare cu copilul in timpul invatarii folosirii olitei si toaletei poate ajuta la prevenire aparitiei temerilor sau a sentimentelor negative legate de folosirea toaletei.

Ce reprezinta sindromul Asperger?

Sindromul Asperger este o afecţiune neurologică numită după fizicianul vienez, Hans Asperger. Acesta a publicat în anul 1944 o lucrare care a descris un model de comportament la mai mulţi băieţi tineri, care aveau inteligenţă şi dezvoltare lingvistică normale, care însă dovedeau comportamente similare autismului şi deficienţe marcante ale abilităţilor sociale şi de comunicare. În ciuda publicării acestei lucrări în anii 1940, abia în 1994 sindromul Asperger a fost adăugat la DSM IV şi abia în ultimii ani a fost recunoscut de profesionişti şi părinţi. Persoanele cu sindrom Asperger pot avea o varietate de caracteristici, iar deficienţa poate varia între uşor şi sever. Persoanele cu sindrom Asperger au deficienţe marcante în ceea ce priveşte abilităţile sociale, au dificultăţi în caz de tranziţie sau schimbare şi preferă asemănarea. Deseori ei au obiceiuri obsesive şi pot fi preocupaţi de un anume subiect de interes. Au mari dificultăţi în a citi indicii non-verbale (limbajul corpului) şi deseori au dificultăţi în a determina în mod corect spaţiul corporal. Deseori suprasensibili la sunete, gusturi, mirosuri şi viziuni, persoanele cu sindrom Asperger pot prefera haine moi, anumite mâncăruri şi pot fi deranjaţi de sunete şi lumini pe care nimeni altcineva nu pare că le aude ori vede. Este important să ne amintim că persoana cu sindrom Asperger percepe lumea foarte diferit. De aceea, multe comportamente care par ciudate sau neobişnuite sunt cauzate de acele diferenţe neurologice şi nu sunt rezultatul nepoliteţii intenţionate sau a proastei purtări, şi cu siguranţă nu sunt rezultatul unei „educaţii neadecvate”. Prin definiţie, persoanele cu sindrom Asperger au un IQ normal şi mulţi indivizi (deşi nu toţi) au abilităţi excepţionale sau talent într-un anumit domeniu. Din cauza gradului lor ridicat de funcţionalitate şi a naivităţii lor, sunt deseori văzuţi ca fiind excentrici sau ciudaţi şi pot fi uşor victime ale bătăii de joc. În timp ce dezvoltarea lingvistică pare, la suprafaţă, normală, persoanele cu sindrom Asperger au deseori deficienţe de pragmatică şi prozodie. Vocabularele pot fi extraordinar de bogate, unii copii sunând ca nişte „mici profesori”. În orice caz, persoanele cu sindrom Asperger pot fi extrem de literale şi au dificultăţi de folosire a limbii într-un context social. În acest moment există multe dezbateri referitoare la unde se încadrează exact sindromul Asperger. În prezent este descris ca o deficienţă din spectrul autismului, iar Uta Frith, în cartea sa „AUTISMUL și SINDROMUL ASPERGER”, a descris persoanele cu sindrom Asperger ca „având un pic de autism”. Unii profesionişti consideră că sindrom Asperger este identic cu autismul cu înaltă funcţionare, în timp ce alţii cred că se descrie mai bine ca o dizabilitate non- verbală de învăţare. Sindromul Asperger împărtăşeşte multe caracteristici cu PDD-NOS (deficienţa de dezvoltare pervasivă, nespecificată altfel), HFA şi NLD şi, deoarece a fost necunoscută până acum câţiva ani, mulţi indivizi ori au primit un diagnostic incorect ori au rămas nediagnosticaţi. De exemplu, nu este deloc rar ca un copil care iniţial a fost diagnosticat cu ADD sau ADHD să fie rediagnosticat cu sindrom Asperger. În plus, unii indivizi care au fost iniţial diagnosticaţi cu HFA sau PDD-NOS acum primesc diagnosticul de sindrom Asperger şi mulţi indivizi au un diagnostic dublu de sindrom Asperger şi autism cu înaltă funcţionare. Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Asperger, conform DSM IV: Deteriorare calitativă în interacţiunea socială, manifestată prin cel puţin două dintre următoarele: 1. deteriorare marcantă în utilizarea comportamentelor non-verbale multiple cum ar fi privire direct în ochi, expresie facială, posturi corporale şi gesturi de reglare a interacţiunii sociale; 2. nereuşita de a dezvolta relaţii de prietenie corespunzătoare nivelului de dezvoltare; 3. lipsa de dorinţă spontană de a împărtăşi bucuriile, interesele sau reuşitele cu alţi oameni (de ex. prin lipsa de a arăta, aduce sau indica obiecte de interes altor oameni); 4. lipsa reciprocităţii sociale sau emoţionale. B. Modele comportamentale, interese şi activităţi repetitive şi stereotipe restrânse, manifestate prin cel puţin una din următoarele: preocupare acerbă pentru unul sau mai multe modele de interes stereotipe sau restrânse, care este anormal fie prin intensitate, fie prin obiectiv; 2. ataşare aparent inflexibilă la rutine sau ritualuri specifice, nefuncţionale; 3. manierisme motrice stereotipe şi repetitive (de ex. bătaie sau răsucire a mâinii sau a degetului sau mişcări complexe din întreg corpul); 4. preocupare insistentă cu părţi ale obiectelor. Perturbarea cauzează deteriorare clinică semnificativă în ceea ce priveşte zonele sociale, ocupaţionale, etc. de funcţionare Nu există întârziere clinică semnificativă în ceea ce priveşte limbajul (de ex. cuvinte singulare folosite până la vârsta de 2 ani, fraze comunicative folosite până la vârsta de 3 ani). Nu există întârziere clinică semnificativă în ceea ce priveşte dezvoltarea cognitivă sau dezvoltarea abilităţilor auto-ajutătoare corespunzătoare vârstei, comportamentul adaptiv (altul decât interacţiunea socială) şi curiozitatea despre mediul înconjurător în timpul copilăriei. Criteriile nu sunt îndeplinite pentru alte dizabilităţi specifice de dezvoltare sau schizofreni Sindromul Asperger, în viziunea lui Lois Freisleben-Cook Sindromul Asperger este un termen folosit atunci când un copil sau adult are unele trăsături de autism, însă poate să nu aibă întreaga gamă clinică. Există unele dezacorduri despre locul în care se potriveşte în spectrul PDD. Unii oameni cu sindrom Asperger au foarte mult succes şi până recent nu au fost diagnosticaţi cu altceva decât că erau excentrici, absenţi, neadaptaţi din punct de vedere social şi un pic ciudaţi din punct de vedere fizic. Deşi criteriile nu afirmă că ar exista o întârziere semnificativă în dezvoltarea limbajului, ceea ce puteţi vedea este o modalitate „diferită” de folosire a limbii. Un copil poate avea un vocabular nemaipomenit şi chiar să demonstreze hiperlexie, dar să nu înţeleagă cu adevărat nuanţele limbii şi să aibă dificultăţi cu pragmatica lingvistică. Pragmatica socială de asemenea tinde să fie slabă, făcând persoana să pară că funcţionează pe alt sistem. Dispraxia motrice poate fi reflectată într-o tendinţă de a fi neîndemânatic. În interacţiunea socială, mulţi oameni cu sindromul Asperger demonstrează evitarea privirii fixe şi pot chiar să se întoarcă în partea cealaltă atunci când salută pe cineva. Copiii pe care i-am cunoscut îşi doresc interacţiune cu alţii, însă au dificultăţi în a ştii cum trebuie să procedeze. Ei sunt, în orice caz, mai apţi să înveţe abilităţi sociale decât suntem eu sau dumneavoastră apţi să învăţăm să cântăm la pian. Există impresia generală că sindromul Asperger aduce cu sine o inteligenţă superioară şi o tendinţă de a deveni foarte interesat şi preocupat de un anumit subiect. Deseori această preocupare duce la o carieră specifică, în care adultul are foarte mult succes. La vârste mai tinere, copilul poate fi mai rigid şi mai reticent în ceea ce priveşte schimbările sau adoptarea de rutine. Aceasta poate duce la ideea că este vorba de OCD, însă nu este acelaşi fenomen. Multe din slăbiciuni pot fi remediate cu tipuri specifice de terapie, îndreptată spre învăţarea de abilităţi sociale şi pragmatice. Anxietatea care duce la o rigiditate semnificativă poate fi de asemenea tratată medical. Deşi este mai dificil, adulţii cu sindromul Asperger pot avea relaţii, familii, vieţi fericite şi productive.

Ce este ADHD- tulburare hiperckinetica cu deficit atentional?

ADHD este o tulburare care presupune un dezechilibru în chimia și anatomia creierului, cu o importantă determinare genetică, dar care poate fi influențată educațional, caracterizată printr-un nivel de dezvoltare necorespunzător vârstei în ceea ce privește atenţia (concentrare, distractibilitate), activitatea motorie şi impulsivitatea, simptome care pot să apară în orice combinaţie, la şcoală, acasă şi în alte situaţii sociale. ADHD poate fi diagnosticată atunci când: • copilul este neatent, face greșeli din neatenție, este dezorganizat și uituc, nu-și duce până la capăt activitățile; • copilul vorbește prea mult, răspunde neîntrebat, răspunde înainte de a se fi încheiat întrebarea; • copilul se mișcă tot timpul, nu-și poate aștepta rândul, parcă ar avea “un motoraș”. Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie îndeplinit este nevoie ca: • manifestările să apară cu o intensitate și o frecvență crescută comparativ cu copiii cu acelați nivel de dezvoltare; • manifestările să fi fost prezente înainte de vârsta de 7 ani și pentru o perioadă de timp suficient de mare; • manifestările să apară în cel puțin două domenii de activitate ale copilului (acasă, școală, parc, petrecerile cu alți copii, afterschool etc.); • manifestările îi produc copilului o afectare semnificativă a funcționării sociale (relații cu cei de-o vârstă, progrese la școală, relații în familie). ADHD poate afecta copiii de toate vârstele, poate evolua cronic și la vârsta adultă, schimbând semnificativ modul de viață al copilului sau adolescentului prin influențarea relațiilor sociale și performanțelor academice. ADHD poate asocia la adolescent sau la adultul tânăr scăderea stimei de sine, depresie, consumul de substanțe și delincvență. Este foarte important deci ca ADHD să fie diagnosticat devreme și să se instituie cât mai curând modalitățile de intervenție – terapie medicamentoasă, terapie psihologică comportamentală. Implicarea familiei și a educatorilor în echipa terapeutică este indicată pentru succesul intervenției. ADHD poate fi o tulburare care asociază doar simptome de inatenție, doar simptome de hiperactivitate/impulsivitate sau poate asocia, combinat, și simptome de inatenție, impulsivitate și hiperactivitate. mai multe informatii puteti gasi pe www.adhd.ro

Ce este autismul la copii?

Autismul este o boala ce poate afecta comportamentul unui copil, modul in care acesta gandeste, comunica si interactioneaza cu ceilalti. Copiii care sufera de autism sunt afectati in mai multe feluri. Unii dintre acestia au doar simptome blande incat se pot dezvolta si pot trai independent, in timp ce altii pot avea simptome severe si au nevoie de ingrijiri speciale. Aceasta tulburare este mai comuna la baieti decat la fete si este de obicei diagnosticata la varstele cuprinse intre 15-36 luni, desi simptomele pot aparea mai devreme. Ce este autismul? Autismul este o tulburare a spectrului, insemnand faptul ca acesta afecteaza copiii in diferite moduri, la diferite grade de severitate, cu privire la abilitatea de a comunica, de a se gandi si de a interactiona la nivel social. Deoarece nu exista nimic anormal cu privire la partea fizica a unui bolnav de autism si deoarece copiii se dezvolta fiecare in felul sau, tulburarea poate fi greu de recunoscut. Autismul este caracterizat de: • Probleme de comunicare, ce pot include intarzieri in dezvoltarea vorbirii sau repetari de cuvinte; • Interactiune sociala precara; • Comportament si interes repetitiv; • Comportament neobisnuit privind miscarea mainilor. Pentru un sfert din copiii bolnavi de autism, dezvoltarea poate fi normala in primii 2 ani de viata, ca apoi sa regreseze in privinta interactiei sociale si a comunicarii. Posibil ca ei sa: • Prefere sa se joace singuri; • Sa nu constientizeze faptul ca se joaca langa alti copii; • Le place sa alinieze obiecte si sa le aranjeze in functie de culoare; • Sa aiba dificultati in a stabili un contact vizual cu alte persoane. In cazul in care semnalati unul dintre aceste semne cu privinta la copilul dvs, pe baza unui comportament izolat, nu inseamna neaparat ca acesta sufera de autism. De obicei este o colectie de astfel de tipare ce duc la realizarea unui diagnostic. Desi copiii cu autism sunt afectati in diferite moduri, in toate cazurile, capacitatea lor de a comunica si de a interactiona cu ceilalti este precara. Alte comportamente ale copiiilor cu autism sunt: • Limbaj limitat la cuvinte repetitive; • Oprirea comunicarii; • Probleme in a comunica ce le este necesar; • Nu pot stabili contact vizual cu persoanele din jurul lor; • Doresc sa fie singuri; • Le plac jocurile imaginare si fantastice; • Se angajeaza in miscari repetitive, de exemplu invartirea unor obiecte; • Plang sau rad fara motiv; • Dificultate in arata sau a primi afectiune; • Nu suporta schimbarea programului zilnic; • Nu prezinta frica fata de pericol; • Sunt fizic foarte activi sau deloc; • Lipsa raspunsurilor la chemarile dupa nume; • Reactii anormale la sunete tari. Nu toti copiii cu autism prezinta astfel de comportamente. Cauze si diagnostic Cauzele autismului Nu exista o cauza anume pentru autism. Cercetarile s-au bazat pe dezechilibrul chimic, dezvoltarea creierului sau sistemul imunitar al pacientului.Alergiile la mancare, cantitatile excesive in tractul intestinal si expunerea la un mediu toxic, au fost vazute ca posibile cauze ale autismului. Insa nu exista dovezi clare in acest sens. Cativa dintre cercetatori considera faptul ca thimerisolul ( este un ingredient al vaccinului) si vaccinurile pot avea legatura cu autismul deoarece diagnosticul bolii coincide cu varsta la care copilul necesita vaccinuri. Insa nu exista dovezi in acest sens, chiar teoria fondata pe acest subiect in 1998 a fost discreditata in 2004. Diagnosticul autismului Exista o sansa de 10% in cazul in care avem deja un copil cu autism, ca si urmatorul sa fie afectat sau sa prezinte o tulburare similara. Deoarece autismul este greu de recunoscut si diagnosticat, este foarte important ca parintele sa observe posibilele simptome iar apoi sa contacteze un medic specialist pentru a determina existenta sau nu a bolii, cat mai curand posibil. In cazul in care ca parinte, sunteti ingrijorat cu privinta la problemele de comunicare ale copilului dvs, este recomandat sa consultati un medic, pentru a va risipi temerile. Nu exista un anumit test pentru a diagnostica autismul, insa este posibil ca medicul sa ceara mai multe teste pentru a observa starea de sanatate a copilului dvs. Puteti contact un pediatru,un psihiatru pentru copii sau un neurolog. Programul de interventie In cazul in care copilul dvs. a fost diagnosticat cu autism, puteti apela la urmatoare echipa de specialisti: • Pediatru specializat in dezvoltarea si cresterea copilului; • Psiholog; • Terapeut pentru problemele de comunicare si interactie sociala; • Profesor specializat in educatia copiiilor cu autism. Cautarea si gasirea unui program special pentru copiii cu autism este foarte importanta si trebuie facuta rapid. Aceste programe sunt utilizate pentru a oferi educatie si suport copilului dvs,dupa ce a fost diagnosticat cu tulburari fizice sau psihice de comportament. Aceste programe sunt cele care reusesc sa integreze partial copilul in societate, folosindu-se de diferite metode precum limbaje de semn sau diverse poze. Acestea ajuta de asemenea copilul sa renunte la tiparul repetativ si sa ii ghideaza spre alte activitati. Pentru majoritatea copiiilor se folosesc medicamente, pentru a le tine acestora simptomele sub control, precum antidepresive pentru a minimaliza tiparele repetative sau pentru a le stimula activitatea, anticonvulsive pentru a trata agresivitatea. Unora li se dau si medicamente antipsihotice pentru a controla comportamentul repetitiv si agresiv. Ajutorul dat copiiilor cu autism Mersul la scoala Membrii echipei medicale te pot ajuta sa ii gasesti copilului un mediu cat mai propice acestuia, atunci cand este vorba de educatie, ca de exemplu mersul la scoala. Ei pot alege: • O scoala normala cat mai aproape de casa; • O scoala privata ce ofera suport intens pentru copiii cu probleme; • O scoala speciala pentru copiii ce sufera de autism. Organizarea clasei in care va invata copilul este foarte importanta deoarece acesta poate reduce frustrarea copilului dvs. Necesitatile individuale ale copilul trebuie luate in calcul din momentul in care acesta ajunge in noua sa scoala. Acestea sunt cateva din lucrurile pe care ati putea sa le faceti pentru a facilita tranzitia: • Trebuie sa existe putine usi; • O toaleta in cadrul clasei sau foarte aproape de aceasta; • Anumite pauze intre lectii; • Organizarea lucrurilor necesare copilului; • Zona linistita. Ajutati-va copilul In momentul in care un parinte este constient de boala copilului sau, in acest caz de autism, poate fi uneori de-a dreptul devastant pentru acestia. Ei trec prin diferite stari emotionale precum: refuz, furie, negocierea cu ei insasi, depresie si in final acceptare. Puteti contacta un psiholog care va va putea ajuta sa treceti prin si peste aceste momente. Nu uitati de faptul ca dvs. ca parinte jucati un rol foarte important in viata copilului dvs. La fel ca orice copil, copiii cu autism invata jucandu-se, de aceea este important sa va jucati impreuna cu acesta. Acestea sunt cateva din caile pe care le puteti adopta acasa cu copilul dvs: • Fiti constant si stabiliti anumite rutine atat pentru casa, cat si pentru afara; • Gasiti un loc unde copilul dvs. sa se simta in siguranta; • Gasiti diverse metode pentru a reusi sa comunicati cat mai simplu cu copilul dvs. si ajutati-l sa-si restabileasca increderea in sine; • Combinati cuvintele cu fotografii, semne, simboluri sau gesturi; • Incercati sa-i aratati afectiunea, pe cat mai mult posibil. Desi acestia au probleme in a primi si oferi afectiune, este foarte important pentru tratamentul lor sa se simta iubiti si ocrotiti. articol realizat in colaborare cu Sfatulmedicului.ro